
Kapitelklicken springt direkt hin
Shownotes
Un om stă singur sub un smochin. Nu-l vede nimeni. Nu știe nimeni ce face acolo, ce spune, ce frământă în inima lui. Mai târziu, un străin îl privește în ochi și îi spune: te-am văzut, când erai sub smochin. Iar omul acesta — sceptic cu o clipă înainte, ironic chiar — cade și mărturisește că Cel din fața lui este Fiul lui Dumnezeu. Ce s-a petrecut sub smochinul acela? Scriptura nu ne spune. Dar ne spune ceva mult mai important: că a contat. Că ceea ce a făcut Natanael înainte să ajungă în fața lui Isus a hotărât ce a primit când a ajuns acolo. Și acum întoarce lucrul acesta spre tine. Peste câteva zile te vei trezi la unsprezece, la miezul nopții, la ora unu. Te vei ridica în întuneric ca să te închini. Și vei duce cu tine, fără să vrei, tot ce ai fost în ziua aceea. Fiecare gând pe care l-ai hrănit. Fiecare conversație. Fiecare lucru pe care l-ai spus cuiva și pe care ai vrea acum să nu-l fi spus. Pentru că Dumnezeu nu te vede doar în clipa în care ajungi înaintea Lui. Te vede și înainte. Unora, Domnul Isus le spune: te-am văzut când erai sub smochin. Altora ar avea de spus cu totul altceva despre ora unsprezece a dimineții aceleia... În mesajul acesta vei auzi ce a făcut Elisei când trei împărați au venit să-i ceară un cuvânt de la Domnul și el era prea tulburat ca să-l primească. Cererea lui pare ciudată — până înțelegi pentru cine a făcut-o de fapt. Abia după aceea a venit mâna Domnului peste el. Vei auzi și diferența dintre o închinare în care cânți și una care te transportă — și ce se petrece cu rugăciunea ta după aceea. Iar la sfârșit îți las o probă pe care o poți verifica singur, într-o singură zi. Ascultă mesajul până la capăt. Apoi, dacă poți, ia-ți timp să stai tu însuți "sub smochin", înainte de a te înfățișa înaintea Lui.